Dynamic Event Conference

Andreea Dănescu

Andreea Dănescu

Andreea Dănescu este specialist în comunicare și antreprenor cultural, activând preponderent în sfera diplomației culturale, în ultimii trei ani. În momentul de față este directorul proiectului World Experience Festival, noul nume sub care este cunoscută platforma multiculturală Festivalul Ambasadelor, cel mai important eveniment național dedicat celebrării diversității culturale.

„Nu cred în bariere, ci în ceea ce ne leagă ca oameni și ne face să fim o singură lume, cred în moștenirea noastră culturală comună, în respectul și înțelegea pe care se cuvine să le avem față de toate civilizațiile lumii.”

Despre evenimentele organizate de Andreea:

World Experience Festival este cea de-a 5-a ediție sub care va fi prezentat conceptul celui mai complex proiect multicultural din Europa de Sud-Est (cunoscut anterior ca Festivalul Ambasadelor), care va avea loc în perioada 13-16 iunie 2019, în premieră în Cluj-Napoca. World Experience Festival propune un nou program multidisciplinar curatoriat sub numele The Unheard Music” – muzica neștiută a lumii, cu o direcție artistică gândită ca o călătorie pe glob, dar dintr-un singur oraș. Proiectul este concentrat pe celebrarea diversității patrimoniului mondial prin intermediul muzicii și a sunetelor, ce aduce împreună zeci de culturi diferite, ambasadori, artiști din toate colțurile lumii, ateliere și workshopuri creative, expoziții-instalații sonore și experiențiale de VR, precum și conferințe și artist talks cu specialiști din sfera diplomației culturale. Festivalul întrevede și o sinergie culturală asigurată de prezența artiștilor, ambasadelor, institutelor culturale, organizațiilor internaționale din domeniul muzical, oferind publicului ocazia de a descoperi și experimenta spectrul fascinant al sonorității de pe mapamond, ce va reuni diverse tradiții și fuziuni muzicale contemporane din jurul lumii într-un program multidisciplinar inspirațional și dinamic.